Incredibil ce se întâmplă la Steaua. 12 milioane de euro s-au făcut „nevăzute” în doar șase luni. Astea sunt transferurile de Ligă

Incredibil ce se întâmplă la Steaua. 12 milioane de euro s-au făcut
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a fost în această iarnă una dintre cele mai active formații pe piața transferurilor, însă jucătorii aduși nu par a se ridica, deocamdată, la valoarea celor pierduți sau care urmează să părăsească formația campioană. Echipa tip care a încheiat anul 2014 este cu aproape 12 milioane mai scumpă decât cea pe care Gâlcă ar putea-o alinia la startul stagiunii viitoare.

Steaua pare să nu învețe din greșelile trecutului. În vara lui 2014 oficialii au așteptat calificarea în Ligă pentru a efectua transferuri, dar aceasta nu a venit. Oficialii păreau că sunt conștienți de erorile comise și s-au repliat, aducându-i în Ghencea pe Bourceanu și Rusescu. Din păcate, împrumuturile acestora expiră în vară, astfel că cei doi nu vor mai face parte din lot în câteva luni.

La fel se va întâmpla și cu Arlauskis, Latovlevici și Prepeliță, oameni de bază, dar care vor părăsi și ei Ghencea, urmând a fi declarați liberi de contract (au intrat deja în ultimele șase luni de contract). Lor li se vor mai adăuga aproape sigur Tănase și Keșeru, pentru aceștia existând tatonări de ceva timp din partea mai multor grupări.

Șefii din Ghencea au încercat să contracareze o situație de criză, însă transferurile făcute nu par să îi mulțumească pe suporteri. Tamaș a fost adus pentru a-l face uitat pe Szukala, Țucudean ar urma să îi înlocuiască pe Rusescu și Keșeru, Guilherme pe Latovlevici sau Enceanu pe Tănase. Prea puțin, sunt de părere specialiști. Dacă în România e clar că hegemonia Stelei va continua, o eventuală calificare în Liga Campionilor e greu de realizat cu o astfel de formație.

Echipa tip a Stelei la finalul lui 2014

  • Arlauskis (2,5 milioane*) – Papp (2 milioane), Szukala (2,7 milioane), Varela (3 milioane), Latovlevici (1,5 milioane) – Bourceanu (3,9 milioane), Sânmărtean (0,5 milioane) – Chipciu (4 milioane), Rusescu (3 milioane), Tănase (2,7 milioane) – Keșeru (4 milioane)
  • Total: 29,8 milioane

Cum ar putea arăta Steaua la startul stagiunii viitoare

  • Cojocaru (0,4 milioane) – Papp (2 milioane), Varela (3 milioane), Tamaș (0,9 milioane), Guilherme (0,7 milioane) – Filip (1,1 milioane), Stanciu (1,8 milioane) – Adi Popa (2 milioane), Iancu (0,6 milioane), Chipciu (4 milioane) – Țucudean (1,5 milioane)
  • Total: 18 milioane de euro

*Cifrele sunt oferite de site-ul de specialitate transfermarkt.de

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am sărbătorit toată ziua”
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am…
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie.
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără ce ne ia statul"
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Lege pentru TOATE FEMEILE din România. Sumele pe care le pot primi DIRECT de la stat
Lege pentru TOATE FEMEILE din România. Sumele pe care le pot primi DIRECT de la stat
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să…
×